marți, 27 noiembrie 2012

Două jurnale. Miercuri.

Crin:
06:30
Mă trezesc într-un cor de păsărele vesele. Am să chem odată un ornitolog să facă un studiu despre speciile de păsări din parcul Cotroceniului.(am înțeles de la personal că înainte, pe vremea dictatorului, n-au auzit niciodată păsările ciripind)
07:30 Avem mult de lucru azi și la partid și în coaliție așa că mă grăbesc să ies. Ras îmbrăcat, sar peste micul dejun și din fugă pescuiesc doar un măr din fructiera de pe hol. Am să-l mănânc pe mașină.
13:00
Of sunt frânt. Am ajuns de 5 minute și-mi trag sufletul consemnând cu toată indignarea de care pot fi capabil, faptul că dictatorul în ultimile lui zvâcniri a încercat să-l aresteze azi pe președintele CJ Arges, domnul Nicolescu. Brav bărbat. Gospodar și iubit de toți cetățenii județului. Ori asta se pare că nu este pe placul forțelor oculte, obscurantiste, din acestă țară. Ei lasă că duminica asta se va încheia totul. Are să vadă tiranul că poporul, acest brav popor care nu s-a lăsat călcat în picioare niciodată, îi va spune și lui: DE AJUNS! NU MAI AVEM NEVOIE DE TINE și de metodele tale perfide de asuprire. 
Uf, gata, m-am liniștit. Am fot întotdeauna un om rezonabil, de cuvânt. Nu sunt nici ranchiunos în situațiile care mă privesc personal. Dar niciodată n-am putut să stau cu mâinile în sân, când mi-am văzut poporul asuprit sau nedreptățit.    
*********************************************************************************
Nea Pandele:
07:00
Ajung la serviciu odihnit(cum demult nu mi s-a mai întâmplat). Beau cafeaua jos în kicineta personalului de la demisol. Aici cu geamu deschis putem fuma. Damian intră și-mi povestește ultimile bârfe. Cică e șucăr mare. Baștanu (dom Profesor Felix) s-a enervat ieri și-n mijlocul partuzei l-a sunat pe ăsta că ce face? Îi sabotează veniturile? Că dacă el nu mai are...de unde-i dă și lui? A luat-o pe Cruduța și pe cealaltă, și astea de la 12 noaptea intrau la Capatos în emisiune. A trebuit ăla săracu să improvizeze. Au machiat și dezbrăcat o fată mai comestibilă din regie, și l-au rujat și epilat în direct pe Stoian. Se pregăteau să-i facă și o clismă când a sosit Mizil pleaznă de la o cumetrie și  le-a salvat ăsta emisiunea.   

marți, 13 noiembrie 2012

Două jurnale. Marți.

Crin.
Marți 06:30.
Mă trezesc într-o altă zi superbă. Soarele îmi mângăie plăcut fața și brusc îmi vine o poftă nebună să mai lenevesc 5, doar 5 minuțele în pat(aseară discuțiile de la partid s-au prelungit...am sosit la palat după 10 seara. N-am vrut să-mi mai deranjez oamenii, așa că am lucrat singur la programul pt. azi, până hăt în noapte).  
Astăzi  programul meu de jogging s-a scurtat semnificativ. Eram la a doua tură de curte când am văzut o femeie de serviciu, care încerca să împingă o pubelă plină de praf și frunze căzute. Fac atât de mult oamenii ăștia pentru mine, simt. Vor doar o lume mai bună fără tiran. Știu căt de importantă e întâlnirea asta cu cancelarul german. I-am auzit dereticând palatul de sus din pod până în curte, de la 5 dimineață, deși le-am modificat programul să înceapă doar de la 8.
Așa că evident am ajutat-o. S-a împotrivit dar am liniștit-o „Și eu am o mamă singură acasă care poate nu are cine să-i aducă o cana de apă, o mână de lemne”. I-am văzut sau mi s-a părut, o lacrimă în colțul ochiului?! 
07:30 Azi am primit cărțile de vizită de la Gheorghe și Vasile. O ghidușie de-a lor, deși le-am zis să  nu cheltuiască banii națiunii pe prostii. Mi-au garantat că le-au plătit ei... mă tachina și  Adina, am zis treacă. 

***********************************************************************************
Nea Pandele.
Marți 10:00
Am întârziat. Cu summitul ăsta al democraților e o nebunie în Bucale.
Damian mi-a zis că totu-i liniște și pace. M-am mai liniștit deși era logic să doarmă dus. Aseară era praștie. Am vrut să fac mișto de băieți și l-am lăsat pe scări în fața ușii fără să mai zic la nimeni nimic. L-a găsit Milu fochistu pe la, 5 când a venit la lucru. Bătea soarele direct pe el.
Râdeam cu băieții la cafea că lor le dădea pă ecran că-i în Ferentari. Nu-l așteptau așa devreme, și oricum nu singur pă chestia asta.
 Ehe. Și-a pierdut... și-a pierdut și sufletul aseară băieți. Tot. Înclusiv ceasu cu gps-u vostru cu tot. Nu i-a intrat carte nicicum săracu. Dl Relu a rămas iute fără bani, că juca ăsta numai mize mari; că și domnu Relu n-a avut de lucru să-i povestească înainte, că atunci când a ajuns la Merkel cu plicu cu 5 000 de euro să fie și ea lordesă să treacă o juma de oră și pe la palat la Crin, Merkel a bufnit în râs și a întrebat : Wast ist das krin ? Mamă ce s-a enervat!  Așa că l-a trimis pă dl Relu să facă plinu la servietă și până atunci le promitea ăstorlalți că cum scapă de tiran îi face miniștrii pe toți. Ăștia râdeau de el și îi spuneau că poate să-și bage ministerele.... Le promitea apoi că-i rezolvă cu judecătorii...ăștia râdeau și mai tare; cică „cine crezi că ne-a adus până aici?”. În fine, pe la trei juma m-a ajutat domnul Relu de l-am pus în mașină după care a șters-o iute că cică trebuie să pună salarile ălora de la Oltchim napoi pân la 8, că altfel îl freacă iar Georgescu la cap. 
13:00
Prima tentativă a lui Damian să-l trezească. Nada.
Personalu este informat discret că Merkel ne-a dat praf. Așa că programul lor intră în normal. Înarmați cu plase golesc mesele de protocol de pepsiuri, jamboane și grisine. Apă minerală și flori. Detergenți și becuri din spate de la magazie. Cu plasele în două mâini e un du-te vino pe aleea înspre poartă unde îi așteaptă neamurile în taxiuri.
14:00
Se aude zgomot de la toaletă. Auci. Își varsă mațele săracu. Nu ascultă de nimeni și le amestecă domnule. Nu înțelege că nu mai are douăj de ani. 
Astăzi nu crez să iasă. O va da pierdută că-i pe teren prin vreun județ. M-aș căra acasă. Mă duc să mă cer.
14:10
Uf, am scăpat.  După cum am bănuit după somnul de prânz va primi electorat la palat. E treaba spp-ului. El le aduce el le duce pe fete. Îi comunic chestia lui Damian care trimite un băiat după pexi și la farmacie.  

marți, 6 noiembrie 2012

Două jurnale. Luni.

Staful de campanie a lui Crin Antonescu decide ca ultimă soluție, publicarea intr-o revistă lunară mondenă, a unui jurnal zilnic ținut pasămite de marele om politic. Se vrea astfel, o apropiere de publicul larg a omului, soțului Crin Antonescu, surprins  în ipostaze cotidiene, necenzurat și neîngrădit de conveniențele pozițiunii politice și statale.
Un funcționar din staf gafează însă când il trimite pe Nea Pandele, șoferul președintelui interimar, cu materialul la redacția marii publicații. Astfel încât fără știrea echipei electorale și de la sine putere șoferul liderului hotărește să pună la dispoziția redacției și jurnalul propriu, scris în perioada respectivă. Așa că iată ce-a ieșit de sub tipar până la urmă.
*********************************************************************************
Crin
Luni ora 6.30 dimineață
Mă trezesc în ciripitul păsărelelor din curte. O altă superbă dimineață de vară, prevestitoare a unei zile pline, fructuoase, în care de-abia aștept să plonjez. Sar din pat la baie. 10 minute de duș rece. Domne revigorant e! Mă șterg cu un prosop aspru și îmi iau un tricou și un short. Pantofii de sport și gata, mă îndrept spre ieșire.  Pe hol, Damian seful de tură al SPP. Îi urez bună dimineața și apoi surâzând, doar din priviri, îi spun „Pe loc repaus Damian”. Tot surâzând și parcă un pic rușinat își cheamă băieții înapoi. Și astăzi am să-mi fac alergarea de dimineață fără bodyguarzi. În definitiv cine să mă atace, în cei doar 5 km pe străduțele din jurul palatului ?
Ora 6:55 breakfast frugal în bucătăria de jos, împreună cu personalul palatului. Mă scuz pentru cele 2 minuțele întârziere dar am fost reținut cu autografele pe străzile din jurul palatului, pe unde am alergat; personalul, înțelegător ca întotdeauna.
La 7:15 Dușuit ras și  îmbrăcat, nu mai am stare, și după scuzele de rigoare îl rog pe nea Pandele să tragă mașina la scară un pic mai repede decât după orar Astăzi am extrem de multă muncă atât la parlament cât și la partid, iar mâine sosește Angela Merkel la București așa că o să am o groază de treabă și aici la palat.
*********************************************************************************
Nea Pandele.
Luni ora 13:30
A treia tentativă de trezire a lui Crin. Maricica de data asta, iese plânsă și promite că-și dă demisia dacă „magarul aista mai grăiește așa cu dânsa.”
Ora 14:30 Sună telefonul. Damian îmi spune să fiu atent că din moment în moment mă sună să trag mașina la peron.
Ora 14:33 Damian mă sună să-mi zică: alarmă falsă; s-a ridicat de la masă dar n-a mers să se îmbrace, s-a dus la budă.
Ora 15:35. Trag mașina la peron. Scandal! „Ce?! Io-s președinte dă be-am-veu șase cilindri?! Plătesc eu benzina la președinție?!  Unde-i merțanu 600? L-a luat Băsescu ? Am o întâlnire cu niște investitori strategici și io apar intr-un beamveu ca ultimul gherțoi?!” În doi timpi și vreo 20 de minute reușesc să bag ceva benzină în merțan cât să sensibilizeze cumva indicatoru de benzină și să nu ne ia naiba cu avertizarea sonoră din bord.  
Ora 16:00.  În mașină. Mă uit la el în oglindă (arată ca dracu) și întreb„ Deci nu ne ducem la parlament dle președinte?!” Cică „nu, oricum nu-i nici naiba la ora asta acolo” și că are de treabă la partid. Înainte de-a ridica geamul mai aud cum îl întreabă pe Fenechiu la telefon „Mai ai din ăia?”. 
Ora 16:25 Parchez în curtea partidului. Investitorii sunt aici deja. Le văd gipanele și merțanele de mehedinți, dolj, prahova.
Ora 16:35 Apare și domnul Relu cu o servietă. Of!  Nu e singur! Hrebenciuc şi Gigi se grăbesc să-l ajungă din spate. La naiba. Deci e Texas Holdem. Iar n-ajung azi acasă. Formez numărul lui nevastă-mea.  

miercuri, 10 octombrie 2012

.Bată-vă Dzeu să vă bată!

Gherghe, Măruță și Capatos, de un timp umilesc și iși bat joc in ultimul hal de Ioana Tufaru. Pentru orice om întreg la cap și la suflet, Ioana e o fată in suferință, singură pe lume, umpic încetucă la minte. Aș. Pe măgarii ăștia trei nu-i interesează aspectu. O abuzează și o exploatează fără pic de rușine. 
Să le spuneți mă măgarilor copiilor voștri când vă vor intreba cum i-ați intreținut că ați profitat de alți copii. Mai necăjiți, mai săraci cu duhul, mai nefericiti.
Măgarilor!

vineri, 21 septembrie 2012

Aniversare.

Și intrăm în crâșmă. Io cu socru-meu. El mă chemase. E ziua lui și cică dă o bere. Eu beau fără alcool zic. El moșmondește ceva acolo cu barmana și văd că se uită la mine întrebător.
-Ai 5 lei ?
Barmanița n-avea să schimbe o hârtie de 50. Am, dau. Mai pune el un leu și „achităm” consumația. El bea un țap. Ne punem la o masă. Baru curățel. Pereții acoperiți cu lambriuri de plastic mișto, și multe oglinzi. Crează spațiu. Oglinzile. Mai ales că „n-avem” geamuri. Iar lambriurile de plastic sunt igienice. Dai nicotina și praful jos cu furtunul de apă și mătura. În două perțuri. Perț, din maghiară, înseamnă minut.
În crâșmă 5 aparate „păcănele”. Sunt ocupate toate. O femeie și de patru puști. Socru-meu se foiește. Știu că-i amator (bine, cred că a trecut demult la profesioniști). E cu ochii doar acolo. La un moment dat un puști strigă:
-AAA !!! Băga....Cinci pere!! Toată lumea adică restu patru plus barmana și socru-meu sar în picioare să vadă isprava ăluia. Nu, nu le-a prins. Era doar. Socru-meu se reașează lângă mine și înceracă să-mi explice ce se întâmpla dacă ăla prindea 5 pere. Sau lămâi. Neinteresant. Mă plictisesc. Mai bem. Adică eu. El învârte paharul ăla între mâini. Cică să se încălzească. Pe dracu. Îl frige la mână să se bage la un aparat. La un moment dat gagica (are la patruj practic și e în șlapi) se ridică și iese din crâșmă.
 Mă așteptam ca socru-meu să țâșnească pe scaunul liber. Nț.
-Ce faci, nu te bagi? 
-No. E ocupat. 
-Păi plecă fata.
-Vine înapoi, s-a dus să vadă de ciorbă.
-Adică își pune oala la fiert și după aia vine încoace?  
-Da. Bărbatu-său e mulțumit. Cică ciorba e mai bună și ea nu mai pierde vremea în crâșme.
Interzis, tac. Un alt puști iese. Socru-meu nu face nicio mișcare. Barmanița iese de la bar și se pune nonșalant pe scaunul proaspăt eliberat.
-Mamă-sa?
-Nu, mătușe știe tot socru-meu.
Într-un final un puști ,vreo16 ani, își stinge țigara își ia bluza de nailon a treningului de pe spătarul scaunului, și  se îndreaptă spre bar. E falit. Un altul își abandonează aparatul și se pune la aparatul juniorului. E momentul lui socru-meu.
-Ai să-mi schimbi 50?
Am, schimb. Bagă 10 lei în măgăoaie. Mă uit la el. Oare știe ce butonează acolo, mă întreb. Un „Băga-mi-aș bine că scoate altu cu 10 lei !!!”  din partea puștiului care-și schimbase aparatul, îmi rezolvă dilema. Socru-meu nu pierde vremea, se ridică și-i șoptește parcă barmaniței „50 lei”. Aia se execută imediat.
-Ai văzut ce repede? îmi spune ghiduș.
-Ăhă, felicitări și la mulți ani ! Să mă chemi și anu viitor zic. 
Sau doar am gândit ?!

vineri, 31 august 2012

vineri, 17 august 2012

We have a situation!

27 noiembrie 1940 .
Coposu pleacă trimis de Maniu la Horia Sima să se intereseze de soarta lui Madgearu, răpit de legionari doar cu câteva ore în urmă.
Și povestește: „ În timpul acestei relatări, îl surprind pe Sima, în mod repetat potrivindu-şi părul în "alură revoluţionară" în oglinda fixată în peretele din faţă.”

13 august 2012.
Philip Gordon trimis de Hillary Clinton la București, se întâlnește la Cotroceni, cu președintele interimar Crin Antonescu .
Ne povestește: „ În timpul acestei întâlniri, îl surprind în mod repetat pe Antonescu bâțâindu-se pe scaun, verificându-și dunga de la pantaloni, frizura..iar la un moment dat vrând să pară că e atent îmi spune < Uie hev ă situeișăn hiăr!> .


miercuri, 8 august 2012

Playboy.

Îmi atingea piciorul cu piciorul ei. Era ca un fel de curte, de dans erotic. Știam că ajungem aici; să ne „pipăim”.
Am ajuns în barul unde lucra iar ea era tolănită intr-un fotel. Avea pantaloni scurți, strâmți, albi, și nu cred că avea chiloți. I se distingea clar pubisul și tăietura lui. Am făcut ochi mari pentru două milisecunde dar cred că m-a văzut. Mi-a făcut cafeaua și m-a adus-o acolounde eu rămăsesem înadins. Deja savuram momentul. A venit dar nu s-a mai întins în modul ăla lasciv. În schimb a început să turuie. Doar o femeie îndrăgostită mai turuie așa. O priveam să pot să recunosc semnele.  Nțz. Dacă e îndrăgostită nu de mine e îndrăgostită. Ce-mi plăcea era că femeia asta acum o juma de an mă detesta. Ceva o irita la mine. Acum mă privea pofticioasă. Nu știu care era explicația, căldura, ora, poate telenovela la care se uita, dar tipa asta îmi povestea cele  mai intime planuri și năzuințe. Ridicam pe rând câte o sprânceană sau pe amândouă deodată a mirare, surpriză.  Evident credea că-s atent și interesat. Eu mă uitam la fața ei, la sprâncene, la pielea de pe gât și pomeți și-mi alcătuiam un fel de meniu pe eventual o dată sau mai târziu. Eram aproape unul de altul și barul era gol . Eu stăteam aproape deasupra ei rezemat de spătarul unui fotel. Mi-am pus un picior peste altul. Să văd dacă găsește modalitatea să mă atingă. A găsit. Și-a pus si ea picioarele unul peste altul și deodată i-am simțit piciorul sub talpa mea. Am început să ne jucăm cu picioarele.
Și a venit momentul în care bărbatul trebuie să facă pasul. Să spună și el ceva acolo.  
Moment pe care de obicei io-l irosesc. De data asta la fel. Aveam de pus doar o întrebare: Deseară ce faci?  În schimb zic: Ne vedem mâine dimineața la cafea. Zice;  nu, mâine nu-s de serviciu.

joi, 19 iulie 2012

Locuința mea de vară e la țară.

Notă introductivă: am observat că oamenii care n-au citit o carte în viața lor sau n-au fost la un spectacol în viața lor, fug de citadin și de „stresul” din orașele mari. Care stres măi oameni, că voi exact ce faceți la munte-ieșiri la iarbă verde, faceți și în oraș. Stați la taclale cu vecinii de pătură-cabană, respectiv de băncuță- trepte la bloc. Cu nelipsitul pet de bere și troaca de semințe prăjite.(mă rog, prăji)


Deci nu locuința mea. A lu vară-mea. Vară-mea americanca care a lipsit din țară vreo 10 ani -cu intermitențe, Și nu e casă, e cabană. Care e de fapt în construcție.
Deci ajungem în sat și parchez între două căruțe cu cauciucuri în fața magainului sătesc. Nu știu de ce nu s-a „alimentat”- aprovizionat din oraș și a ales să-și facă cumpărăturile în satul de la munte. Bătrâneii, propietarii de atelaje...cam beți. Beau bere și râd împreună cu niște nane(babe) la botu calului. Intrăm în magazin. Mărișor și bine aprovizionat. Pufuleți, pufarin, conserve... conserve, biscuiți, cuie și două doze de ceva bere. Într-un frigider stins, care nu e băgat în priză evident. Am intrat doar din politețe față de vară-mea și stau aproape de casa de marcat, sculă deasemenea inutilă, deoarece oricum nimeni n-o folosește și care peste tastatură are o dantelă mișto ca să nu facă notă discordantă cu ambientu. La casă vine o muiere care avea în mână o pungă de „zacăr”. Exact așa scria pe pungă. Zacăr! Bănuiesc că cineva de prin zonă împachetează zahăr la pungi de plastic și când a tipărit pungile a scris zahăr așa cum se spune prin zonă.
Ies în parcare unde au mai venit o căruță, două biciclete și un beamveu de Spania. Mă bag în mașină pornesc motorul, aerul condiționat și radio... dar canci, nu prinde nimic. Într-un timp iese și vără-mea cu shopingul. Mergem mai departe. Nu-i așa mare aglomerație ca la oraș. E zi de piață (târg) așa că nimerim într-o învălmășeală de căruțe, dube și dacii cu remorcă. Atât doar că faza asta nu se petrece pe un drum asfaltat și reglementat de semnalizări. Nu. Se realizează pe un drum desfundat, plin de gropi și cuie de potcoave picate prin praful drumului. Iar prioritatea e la mica înțelegere. În ziua aia am învățat că căruțele au întotdeauna prioritate. Mai ales dacă ai norocul să dai peste un cal mai beat ca stăpânul. Ca un flashback vreau să vă spun că acolo în parcarea mall-ului din sat, practic bătrâneii beau bere dimpreună cu caii. Le dădeau și la cai să lipăie din halbe șugubeții.

joi, 12 iulie 2012

Poporul român.

Ani de zile elevii sunt învățați în școală despre calitățile și meritele poporului român.
Eu de exemplu la bac am avut (unul dintre subiecte) „evocați figura luminoasă a țăranului român în literatura studiată”.
Astăzi vreau și eu să evoc amabilitatea, bunătatea și căldura sufletului simplu.
Merg pe trotuar. La un moment dat dau peste un tip spre 60 de ani tolănit pe jos. Ora e cam 9 juma dimineață. Mă aplec și pun mâna pe el.
- Ești bolnav sau băut ? Franc se întoarce spre mine și zice „am beut un pic”. 
-Vă simțiți bine, chem salvarea?! insist
-Nu fătu-meu. Și bunicu mai bea începe să-mi povestetască. 
Nu mai stau și plec mai departe. Când mă întorc (10 minuțele maxim) tipul tot acolo, iar de la balconul  primului etaj, o familie vorbea cu o familie de la alt etaj, alt balcon..să vedem îi e rău sau e băut ?   
Spun să mă audă. 
-E băut zic nu-i este rău.
-Poftim ? mă întreabă dezamăgit tipul de la primul etaj.
-E băut zic și mă pregătesc să-i spun că am trecut adineaori pe lângă el.
-Da de unde știi, ai băut împreună cu el ? mă întreabă hipopotamul în maieu.   

joi, 5 iulie 2012

Mona Lisa

I'm the hand up Mona Lisa's skirt.
Sunt mâna de sub rochia lui Monalisa del Gioconda.
Știi că surâdea... Bun. De ce?! 
 Nu, n-avea gingivită.
 Eram lângă ea și mă jucam cu indexu în troșcoleta ei. 
Și atenție: bărba-su era de cealaltă parte, o ținea de mână.
Adică sesizezi ? El nu-mi vedea mâna.


miercuri, 4 iulie 2012

Nunta

Mă scotea din sărite și o scotea și pe ea.
- Lasă dracului telefonul ăla în pace!
El execută. Telefonul cu pricina, de mărimea unei cărți poștale vechi abia-i intra în buzunarul de la pantaloni. Îl bagă ușor totuși. Șușotesc ceva. Ea zâmbește . E tânără, are dinți frumoși și ochi migdalați. Seamănă cu mă-sa dar o versiune dulce, plăcută. Măsa-i  o țărancă proastă. Cu ta-su-s ceva rudă. Cu el nu seamănă deloc. Poate nici nu-i a lui (nu m-aș mira).
Și băiatul e frumușel. Și încurcat. Stângaci. Are părul dat pe spate cam ca-n anii 50. Parcă-i Lucrețiu Pătrășcanu. Sau Elvis. Discuția ajunge într-un impas probabil, pentru că tipul bagă înapoi mâna în buzunar și-și scoate scula. Ea se uită disperată spre mine. Zic.
- Mă și nici nu-i poți trage una cu telefonul în cap. Deși mare și  lătoc ca o cărămidă pariez că n-are nici 100 de grame. Și cu tehnica asta parcă văd că-i elastic și moale ca o brânză. 
Nu zice și nu schițează nimic. E clar. Proastă ca mă-sa.
Bine, poate era și speriată; nu știu dacă știa foarte bine cine sunt, n-am vorbit în viața mea cu ea, și uite acum când îi spun câteva vorbe o îndemn să-și trăsnească boyfriendu cu telefonu în cap.

duminică, 24 iunie 2012

Andreea Bălan- Like a bunny


Era azi pe locul 7-8 într-un top „cele mai sexi videoclipuri” pe Hit Music Channel. 7-8 din 100 vreau să zic. Fata asta n-a fost frumoasă și nici nu va fi vreodată. De fapt  atrăgătoare. Iar acum cu sânii ăștia enormi disproporționați pe trupu-i plăpând, firav .... În goana după pită-pentru că în breasla lor imaginea e totul, toate și-au făcut implanturi mamare. Liposucții și rinoplastii. Evident care după cum le-a dus capul. Nu lecții de canto. De ce lecții de canto? În piesa asta de exemplu, Andreea nici nu știe să pronunțe cinci cuvinte(că n-are mai mult) în engleză. Cât despre melodie mie îmi aduce a învârtită de pe Someș. Kitschul  kitschului. 

joi, 21 iunie 2012

Sic transit gloria mundi Năstase!

 „Sîc că l-a trăsnit Dumnezeu pe Grigore la munte!” Așa traduceau expresia latină prin anii 50-60 tipi fini (genul cocalar de astăzi) cu unghia de la degetul mic lăsată mare, netăiată. Ei erau atunci cei care dădeau tonul modei, cei care stabileau reperele fițelor zilei. Cam în același timp a apărut și pieptenele verde sau roșu în pantaloni la buzunarul din spate, sau mai discret în buzunarul de la piept al cămășii albe. Azi, sunt în treninguri scumpe, cu cărare pe mijloc stil Duran-Duran, tunși zero, cu cămașa descheiată la gât de sub care se vede discret lănțogu de j-de grame de aur. 
Protipendada însă, atunci cu costume de tergal prost croite și niciodată călcate (nevestele lor erau țărănci marea majoritate, care nu știau ce-i un fier de călcat) nu traduceau expresia. Nu pentru că nu erau convinși că traducerea exactă e asta, ci pentru că nu aveau voie să pronunțe cuvântul Dumnezeu. După anii 60, moda protipendadei se accesorizează. Apare vesta de lână împletită pe sub veston vata în urechi și dinții de aur, iar după 80 apare și vestita sepcuță a la Ceaușescu .
Azi, sunt în costume scumpe impecabile, pieptănați cu cărare pe mijloc stil Pițurcă, fără perciuni și se pare -ultimul răcnet, fular.   

marți, 19 iunie 2012

Ești plicti ? Nu, sunt obo.

Reclamă mișto la... Samsung. De fapt „sceneta” e reușită. Am pus puncte puncte, pentru că reclama se putea plia pe orice produs. De la telefonie mobilă la ochelari sau detergent. Sau de ce nu, la vreun liceu sau universitate românească. Cu toată sărăcia vocabularului adolescentin contemporan, unde culmea superlativului în limba română este „super”, tinerii ăștia doi sunt simpatici. Mai ales ea. Candidă și fermecător de năucă, recunoaște franc că nu, nu-i obo(sită) ci doar e plicti(sită) de compania lui. Ceea ce în canoanele moderne nu-i o cine știe ce dramă. Și oricum, brb și-i spune(?!) mai multe după aia.
    

marți, 12 iunie 2012

Revoluția bunului simț a învins!

Azi noapte, am venit la 4 de la lucru. Ajung acasă și parchez.
-pe strada noastră se fac lucrări ample așa că fiecare parchează pe unde apucă.
Deci parchez într-o groapă.  Cu roțile din față. Așa că azi de dimineață n-am putut ieși. Iau tramvaiul. Mă întorc acasă pe la 4 (după masă)  și-mi deschid mașina să las geanta. Mă duc la echipa de muncitori care-și strângeau sculele în baracă, pentru că uite s-a făcut aproape 4 și programul lor e pân la 5.
Mă bag între ei și zic:
-Pe unde avem o lopată 2 minute ? Că uite, am intrat cu mașina într-o groapă și vreau să arunc niște pietriș. 
Îmi indică unul o lopată -mișto lucioasă, nu ca pe vremea lui ceaușescu-alea erau ruginite că nici dracu nu lucra cu ele.
 La fel ca și lui Boc, nu-mi este frică de lopată și mă duc să arunc o lopată de pietriș la roata din stânga și așijderea la cea din dreapta. Pun lopata la o parte și fac o încercare. Sula. Nada.
Mă dau jos, și atunci: dintr-un Audi un tânăr gen păr creastă, tricou și pantaloni scurți mulați  se oprește și mă întreabă dacă mă poate ajuta cu ceva; n-apuc să-i mulțumesc, că grupocul de muncitori de la care am cerut lopata se îndrepta spre mine să se opintească în mașina  mea. Atenție, fără să le-o cer. Așa că ce să mai. Trăiască guvernul nou ales!
- pentru cititorii din străinătate: noi am avut alegeri locale alaltăieri. Și da, au câștigat tot ăia din cauza cărora ați emigrat acum 15-20 de ani.
Sigur că n-are legătură una cu alta da m-am gândit să scriu și eu în nota lui George Stanca.
-un tip care scrie în Click.

joi, 24 mai 2012

O ce veste minunată!

 A găsit-o în baie, căzută sub chiuvetă. Andras (în românește s-ar citi Ondraș) o ridică de cap și vede că are ochii albi, întorși. Strigă: Marika, Marika (Morico-un fel de Mariana pe românește). Fuge la bucătărie și ia sticla de oțet din credenț. Cu sticla de oțet în mână se răzgândește și nu mai fuge spre baie ci  iese iute din casă în stradă să o aducă de urgență pe vecina lor, asistentă medicală. Ca norocu e acasă și vecina vine cu el. Ajung în baie iar vecina, asistenta medicală, vede pe loc stopul cardiac. Pune mâna pe ea și își dă seama că Marika e acolo de cel puțin o jumătate de oră. O știe cardiacă. Nu schiteză niciun gest ci doar spune: 
 - Sajnalom Andras. Meghalt. Îmi pare rău Andras. E moartă. 
 -Te rog Gyongyi îi spune Andras. Îi întinde sticla cu oțet. Gyongyi ia sticla cu oțet, își toarnă un pic de oțet în palme și începe să-i facă masaj cardiac lui Mariko, deși știe că-i inutil. 
- Andras... trebuie să chemăm salvarea.
- Mă duc eu tu fă-i în continuare. Iese Andras să deie telefon la salvare de la telefonul public din capătul străzii  iar Gyongyi merge în bucătărie să găsească o lumânare. 
   .............................................................................................................................. 
  Era nemaipomenit de fericită Marika în dimineață aceea. Practic n-a dormit toată noaptea. Aștepta de ani de zile ziua asta. Toate bagajele erau făcute, pașapoartele erau la ei..... Erau deja îmbrăcați nevoie mare deși trenul le pleca abia la prânz. Nu-i bai. Poate vine cineva pe la ei așa pe nepusă masă și acum, abia acum s-ar putea lăuda vecinilor. Acum nu mai este niciun pericol. Astăzi la ora trei și un picuț îs deja trecuți peste graniță. Iar mâine din Budapest (în românește Budopeșt) au avion spre Ierusalim. Orașul paradisiac, pe care Eva, fata lor, îl descrie cu atâta patos în miile de scrisori pe care și le-au scris în toți anii ăștia.
  ..................................................................................................................................
 -Deci ai înțeles dșră? La două te duci după Evike (un fel de Eiviche, diminutivul lui Eva) la școală, să nu umble brambura prin parc și după aia ești liberă. Ăsta-i ultimul lucru pe care trebuie să-l faci în fiecare zi. 
Marika pricepuse. Spre deosebire de Weissmann-ur (domnul Weissmann) care nu pricepuse  că Marika era doamnă. Tânără, zglobie și frumoasă dar căsătorită cu Andras angajat și el la domnul Weissmann.
Cu Andras s-a căsătorit în primăvară, dar a stat în sat până acum câteva săptămâni. Andras a prins un post mai bun și a adus-o la oraș, luându-și chirie într-una din casele dlui Weissmann-aproape de centru.
 Îi plăcea Oradea, se vorbea mai mult românește decât la ea în sat -de fapt la ea în sat se vorbea numai ungurește, dar n-o deranja. Cinematografele, magazinele și terasele de pe corso era tot ce-și poate dori o fată tânără ca ea, abia venită de la sat.
Școala fetei lui Weissmann era și ea pe o stradă centrală -două stații de tramvai în spatele teatrului.
 Era prima ei zi de slujbă și era o zi  splendidă cu soare de vară târzie. Nu circula tramvaiul și a trebuit s-o ia pe jos. Cică era blocat în Pța Ferdinand. Un grup mare de bărbați venea pe jos spre centru și striga  Eljen Horty! Eljen Horty Miklos!
 ...........................................................................................................................................
  Au trecut aproape 4 ani de la „Trăiască Horty!”. Marika și mai frumoasă acum, elegantă, într-un deux pieces roz, pălărioară și mănuși albe, cu ciorapi de nailon atrage toate privirile de pe stradă. Femeie în toată puterea cuvântului, deși abia a împlinit 20 de ani. O ține de mână pe Eva care are aproape 10 ani.  Și o stea galbenă cusută pe mantiuța ei de școală.  
 Intră în sediul poliției germane exact când doi jandarmi cu pene negre de cocoș se pregăteau să fluiere  admirativ după ea. 
-Mă lași să mă duc în curte să mă joc cu câinii ?
-Nu scumpo, azi n-avem timp îi răspunde Marika. Așa că urcă împreună scările late și intră intr-un birou -același, cu cele mai mari uși de la primul etaj. Eva se întristează un pic. A mai fost în biroul ăla și cât timp Marika bea cafea și stă la discuții ea se plictisește. O dată sau de două ori a fost lăsată să se joace cu mașina de scris de pe o masă mică în fundul camerei. Dar afară e în sfârșit soare și cald și ar fi preferat să meargă cu soldatul de serviciu în curte să vada câinii din cuști și eventual să-l ajute să le dea de mâncare. 
-O ce veste minunată! aude deodată.
Marika bate ușor din palme fericită. Domnul ofițer de dincolo de birou zâmbește și o întreabă:
- Spune Eviczi, ți-ar plăcea ca Marika să-ți fie noua mamă?
O întreabă în germană dar Eva pricepe germana. Acum la școală germana e a doua limbă după maghiară. Când a început școala a învățat alfabetul românesc. Dar acum oricum peste tot scrie în maghiară. Bine, prima ei limbă a fost idiș.
 O iubește pe Marika, Marika e bună cu ea, se joacă cu ea și o duce peste tot cu ea, este o a doua ei mamă... dar de ce trebuie să renunțe la prima?
Nu știe și nu-și bate capul. Așteaptă să ajungă să-i spună tata ce să facă.
............................................................................................................................................
 - Asta-i prea de tot o aude pe mamă-sa. Trebuia să plecăm naibii de mult la București.
Suntem la sapă de lemn, nu mai avem nimic în Oradea, toate ni-s la Biharkeresztes si  Puspokladany. Trebuie să plecăm la Budapesta, bun, dar acum fără fată?! Să i-o las curvei ăsteia ?! 
-Magdi (Magdolna) știi că așa a zis și unchiul tău. Că la Budapesta suntem mai în siguranță, acolo nu se fac ghetouri. Horty o să ne apere. Și că fata ar fi mai bine să aibă nume unguresc. Acum totul e pe numele ei. Mai încolo dacă vin românii, ne întoarcem înapoi; sau rămânem la Budapesta. Nu contează. Marika știi că ține la fată.  Eva trebuie să crească și să fie bine.  Pe ea trebuie s-o protejăm.
...........................................................................................................................................
 Era cenușie Oradea asta. Nu așa o ținea minte. Când era mică, clădirile aveau culori. Și oamenii. Acum totul era gri. Și puțea. Trenul cu care venise mirosea a urină, iar orașul; doamne, pe centru mirosea a motorină. A motorină și fier forjat.
 Nu l-a recunoscut pe Andras pe peron. N-avea cum. Trecuseră aproape 40 de ani de când l-a văzut ultima dată. Tot aici pe peron.
  -Kedvesem Eva. Draga mea Eva. S-au imbratișat și printre lacrimi își dă seama că era mai înaltă ca el acum.  
 -Mergem acasă și mâine mergem s-o vedem pe Marika ok ?
...........................................................................................................................................
 Treceau pe lângă morminte aflate de după un gard din plasă de sârmă.
-L-au ridicat în 43 sau 44 la 3-4 ani după ce s-a cedat Ardealul.
 -Și de ce nu l-au dat jos, Andras ?
- Nu l-au dat Evike. După ce au venit comuniștii i-au pus și sârmă ghimpată deasupra. Acum uite nu mai are nimeni grijă de morminte; io în afară de bătrânul Roland care are cheile și mai mătură sinagoga din când în când, nu mai  știu nici un evreu în viață...și am impresia că Roli bacsi( nenea Roli) nici nu-i foarte evreu. Mai curând neamț. Bine, sinagoga aia mare de pe malul Crișului, că din cealaltă Centrul de Legume-Fructe a făcut depozit de ambalaje.
-Nu știu ce are toată lumea cu noi, m-am întrebat de nenumărate ori Andras. Și ce norocoasă am fost cu voi. Dacă nu erați voi eu nu mai existam demult.
- Eva. Trebuie să-ți spun ceva.Îți spun acum cât nu am ajuns la mormântul lui Marika. Orice vei auzi în primul rând te rog să ne ierți, atât din partea mea cât și din partea lui Marika. Eu te-am iubit mult, și am ținut la tine și la ai tăi; Marika cred că în felul ei te-a iubit și ea. Dar ea nu a făcut totul....dezinteresat.
Știi...era foarte tânără. A crezut că lumea asta se rezumă la a avea. Cu orice preț. N-a ținut cont de nimeni și nimic. S-a folosit de toată lumea. De mine, de ai tăi, inclusiv de tine deși erai un copil. Și ți-a făcut mult rau Eva. Stiu ca-ți fac și eu rău acum la urma urmei, dar trebuie să știi. Și eu sunt bătrân și bolnav și nu știu cât mai trăiesc. Dar trebuie zic eu, să știi. Marika te-a adoptat... noi te-am adoptat atunci, pentru că Marikai îi spusese cineva din Gestapo că evreii urmeaza sa fie deportați și averile să le fie confiscate. Ea cu un ofițer SS au găsit prilejul să-i șantajeze și să-i fenteze pe ai tai. Prima dată i-au fentat să-și mute conturile, lichiditățile, intr-o bancă din Ungaria, apoi orice bun care poate fi transferat să-l ducă în Ungaria. De fabrica de aici si casele pe care le aveau ai tăi, urma vezi doamne să aibă grijă Marika, ca tutore legal al tău. Practic Eva, când ai tăi s-au urcat in tren și te-au lasat aici erau deja morți. În Budapesta cand s-au dat jos din tren ii aștepta Gestapo-ul anunțat de ticălosul ăsta de-aici. După ce-au plecat ai tăi, timp de jumatate de an Marika s-a chinuit să aducă inapoi tot. Tu erai una dintre cele mai bogate fetițe din Ardeal da pe ea o durea de nu știu ce covoare si mobilă duse in Ungaria. Am vazut-o aducand ea personal oale cu trenul. Și au sosit rușii. Ofițerul SS a dezertat. N-a fugit cu ai lui. Mare ghinion. Marika l-a denunțat în a doua săptamână de ocupație. Evident cu ocazia asta a cunoscut un ofițer rus. Ăsta i-a spus ca cel mai bine e să-și transfere averea în Ungaria sau mai departe, că de ceilalti nu știe, dar de Romania știe sigur ca rușii nu mai pleacă cel puțin 50 de ani de aici.  Așa că Marika s-a apucat iar să care la mobilă oale și covoare in Ungaria. Aici aproape de granită. Făcea două transporturi pe zi; nu aveai nevoie de nimic încă să treci granița atunci. Abia mai târziu s-au pus permisele de circulatie. Și atunci s-a speriat. M-a implorat să plecăm. N-am vrut. Știam că tatal tău conteaza pe mine și în privința ta și în privința firmei. Îl așteptam prost ce eram. Între timp a venit si sora mamei tale. Ea n-a stat la discuții cu Marika și te-a luat cu ea in Elvetia. Cu tine ne scriam știi ?!  Matușa ta ți-a recuperat inapoi cât a putut, da grosul l-au luat comuniștii oricum. Fabrica, casele de-aici si de pe cealaltă parte, hotelul de pe centru. Pe timpul ăla se facea pușcarie pentru două case darmite pentru o stradă. Apucase să vândă ceva și Marika inainte de naționalizare da prea puțin -casele n-aveau preț așa că s-a oprit. Înainte de-a muri mătușa ta a apucat să-mi spună câte ceva aflat de la soră-sa, mama ta. Mama ta i-a prins...pe tatăl tău și pe Marika. N-am crezut inițial dar mi-a dat îți spun niște detalii; parcă am revăzut vremurile și locurile. Și încet mi-am dat seama. S-a folosit de toți bărbații cu care a intrat în contact.Doar să pună mâna pe averea voastră. Ea știa clar că tatăl tău „fugind” spre Budapesta e pierdut. Prin neamț, îl fenta și îl manipula cum dorea. Inutil să-ți spun că Marika trăia și cu ofițerul neamț. Că planul practic a fost al lui. La rândul lui s-a îmbătat cu apă rece, că Marika îi va deveni soție și că evident va veni în căsnicie cu averea pe care Marika ți-o administra. Toamna, în 44, când ai lui s-au retras el a rămas ascuns de Marika. Pe stradă la noi, două case mai jos. În două săptămâni era în drum spre Siberia, prizonier, nemernicu. N-am mai auzit de el niciodată. Marika bănuiesc că a trăit și cu ofițerul sovietic cel care i-a dat sfaturi ce sa facă cu averea. Singurul de care n-a profitat am fost eu.  Deși la un moment dat am avut impresia că practic a rămas blocată in România; nu că de foarte mare drag nu m-a lăsat baltă când ziceam  io că-l aștept pe tatăl tău să pornim din nou firma. 
Nu știu dacă a fost fericită ...mulțumită cu ce a făcut. Te rog să mă crezi că eu n-am fost la curent cu ce punea la cale; dacă știam, aflam atunci, o loveam în cap deși am iubit-o ca pe ochii din cap.
Știu doar că a fost nemaipomenit de fericită în zilele astea de când ne-au ieșit actele de emigrare.  Știa că pleacă, scapă de aici. Și uite, Dumnezeu a lovit-o exact în dimineața în care trebuia să lăsăm...lase totul în urmă.