joi, 19 iulie 2012

Locuința mea de vară e la țară.

Notă introductivă: am observat că oamenii care n-au citit o carte în viața lor sau n-au fost la un spectacol în viața lor, fug de citadin și de „stresul” din orașele mari. Care stres măi oameni, că voi exact ce faceți la munte-ieșiri la iarbă verde, faceți și în oraș. Stați la taclale cu vecinii de pătură-cabană, respectiv de băncuță- trepte la bloc. Cu nelipsitul pet de bere și troaca de semințe prăjite.(mă rog, prăji)


Deci nu locuința mea. A lu vară-mea. Vară-mea americanca care a lipsit din țară vreo 10 ani -cu intermitențe, Și nu e casă, e cabană. Care e de fapt în construcție.
Deci ajungem în sat și parchez între două căruțe cu cauciucuri în fața magainului sătesc. Nu știu de ce nu s-a „alimentat”- aprovizionat din oraș și a ales să-și facă cumpărăturile în satul de la munte. Bătrâneii, propietarii de atelaje...cam beți. Beau bere și râd împreună cu niște nane(babe) la botu calului. Intrăm în magazin. Mărișor și bine aprovizionat. Pufuleți, pufarin, conserve... conserve, biscuiți, cuie și două doze de ceva bere. Într-un frigider stins, care nu e băgat în priză evident. Am intrat doar din politețe față de vară-mea și stau aproape de casa de marcat, sculă deasemenea inutilă, deoarece oricum nimeni n-o folosește și care peste tastatură are o dantelă mișto ca să nu facă notă discordantă cu ambientu. La casă vine o muiere care avea în mână o pungă de „zacăr”. Exact așa scria pe pungă. Zacăr! Bănuiesc că cineva de prin zonă împachetează zahăr la pungi de plastic și când a tipărit pungile a scris zahăr așa cum se spune prin zonă.
Ies în parcare unde au mai venit o căruță, două biciclete și un beamveu de Spania. Mă bag în mașină pornesc motorul, aerul condiționat și radio... dar canci, nu prinde nimic. Într-un timp iese și vără-mea cu shopingul. Mergem mai departe. Nu-i așa mare aglomerație ca la oraș. E zi de piață (târg) așa că nimerim într-o învălmășeală de căruțe, dube și dacii cu remorcă. Atât doar că faza asta nu se petrece pe un drum asfaltat și reglementat de semnalizări. Nu. Se realizează pe un drum desfundat, plin de gropi și cuie de potcoave picate prin praful drumului. Iar prioritatea e la mica înțelegere. În ziua aia am învățat că căruțele au întotdeauna prioritate. Mai ales dacă ai norocul să dai peste un cal mai beat ca stăpânul. Ca un flashback vreau să vă spun că acolo în parcarea mall-ului din sat, practic bătrâneii beau bere dimpreună cu caii. Le dădeau și la cai să lipăie din halbe șugubeții.