joi, 24 mai 2012

O ce veste minunată!

 A găsit-o în baie, căzută sub chiuvetă. Andras (în românește s-ar citi Ondraș) o ridică de cap și vede că are ochii albi, întorși. Strigă: Marika, Marika (Morico-un fel de Mariana pe românește). Fuge la bucătărie și ia sticla de oțet din credenț. Cu sticla de oțet în mână se răzgândește și nu mai fuge spre baie ci  iese iute din casă în stradă să o aducă de urgență pe vecina lor, asistentă medicală. Ca norocu e acasă și vecina vine cu el. Ajung în baie iar vecina, asistenta medicală, vede pe loc stopul cardiac. Pune mâna pe ea și își dă seama că Marika e acolo de cel puțin o jumătate de oră. O știe cardiacă. Nu schiteză niciun gest ci doar spune: 
 - Sajnalom Andras. Meghalt. Îmi pare rău Andras. E moartă. 
 -Te rog Gyongyi îi spune Andras. Îi întinde sticla cu oțet. Gyongyi ia sticla cu oțet, își toarnă un pic de oțet în palme și începe să-i facă masaj cardiac lui Mariko, deși știe că-i inutil. 
- Andras... trebuie să chemăm salvarea.
- Mă duc eu tu fă-i în continuare. Iese Andras să deie telefon la salvare de la telefonul public din capătul străzii  iar Gyongyi merge în bucătărie să găsească o lumânare. 
   .............................................................................................................................. 
  Era nemaipomenit de fericită Marika în dimineață aceea. Practic n-a dormit toată noaptea. Aștepta de ani de zile ziua asta. Toate bagajele erau făcute, pașapoartele erau la ei..... Erau deja îmbrăcați nevoie mare deși trenul le pleca abia la prânz. Nu-i bai. Poate vine cineva pe la ei așa pe nepusă masă și acum, abia acum s-ar putea lăuda vecinilor. Acum nu mai este niciun pericol. Astăzi la ora trei și un picuț îs deja trecuți peste graniță. Iar mâine din Budapest (în românește Budopeșt) au avion spre Ierusalim. Orașul paradisiac, pe care Eva, fata lor, îl descrie cu atâta patos în miile de scrisori pe care și le-au scris în toți anii ăștia.
  ..................................................................................................................................
 -Deci ai înțeles dșră? La două te duci după Evike (un fel de Eiviche, diminutivul lui Eva) la școală, să nu umble brambura prin parc și după aia ești liberă. Ăsta-i ultimul lucru pe care trebuie să-l faci în fiecare zi. 
Marika pricepuse. Spre deosebire de Weissmann-ur (domnul Weissmann) care nu pricepuse  că Marika era doamnă. Tânără, zglobie și frumoasă dar căsătorită cu Andras angajat și el la domnul Weissmann.
Cu Andras s-a căsătorit în primăvară, dar a stat în sat până acum câteva săptămâni. Andras a prins un post mai bun și a adus-o la oraș, luându-și chirie într-una din casele dlui Weissmann-aproape de centru.
 Îi plăcea Oradea, se vorbea mai mult românește decât la ea în sat -de fapt la ea în sat se vorbea numai ungurește, dar n-o deranja. Cinematografele, magazinele și terasele de pe corso era tot ce-și poate dori o fată tânără ca ea, abia venită de la sat.
Școala fetei lui Weissmann era și ea pe o stradă centrală -două stații de tramvai în spatele teatrului.
 Era prima ei zi de slujbă și era o zi  splendidă cu soare de vară târzie. Nu circula tramvaiul și a trebuit s-o ia pe jos. Cică era blocat în Pța Ferdinand. Un grup mare de bărbați venea pe jos spre centru și striga  Eljen Horty! Eljen Horty Miklos!
 ...........................................................................................................................................
  Au trecut aproape 4 ani de la „Trăiască Horty!”. Marika și mai frumoasă acum, elegantă, într-un deux pieces roz, pălărioară și mănuși albe, cu ciorapi de nailon atrage toate privirile de pe stradă. Femeie în toată puterea cuvântului, deși abia a împlinit 20 de ani. O ține de mână pe Eva care are aproape 10 ani.  Și o stea galbenă cusută pe mantiuța ei de școală.  
 Intră în sediul poliției germane exact când doi jandarmi cu pene negre de cocoș se pregăteau să fluiere  admirativ după ea. 
-Mă lași să mă duc în curte să mă joc cu câinii ?
-Nu scumpo, azi n-avem timp îi răspunde Marika. Așa că urcă împreună scările late și intră intr-un birou -același, cu cele mai mari uși de la primul etaj. Eva se întristează un pic. A mai fost în biroul ăla și cât timp Marika bea cafea și stă la discuții ea se plictisește. O dată sau de două ori a fost lăsată să se joace cu mașina de scris de pe o masă mică în fundul camerei. Dar afară e în sfârșit soare și cald și ar fi preferat să meargă cu soldatul de serviciu în curte să vada câinii din cuști și eventual să-l ajute să le dea de mâncare. 
-O ce veste minunată! aude deodată.
Marika bate ușor din palme fericită. Domnul ofițer de dincolo de birou zâmbește și o întreabă:
- Spune Eviczi, ți-ar plăcea ca Marika să-ți fie noua mamă?
O întreabă în germană dar Eva pricepe germana. Acum la școală germana e a doua limbă după maghiară. Când a început școala a învățat alfabetul românesc. Dar acum oricum peste tot scrie în maghiară. Bine, prima ei limbă a fost idiș.
 O iubește pe Marika, Marika e bună cu ea, se joacă cu ea și o duce peste tot cu ea, este o a doua ei mamă... dar de ce trebuie să renunțe la prima?
Nu știe și nu-și bate capul. Așteaptă să ajungă să-i spună tata ce să facă.
............................................................................................................................................
 - Asta-i prea de tot o aude pe mamă-sa. Trebuia să plecăm naibii de mult la București.
Suntem la sapă de lemn, nu mai avem nimic în Oradea, toate ni-s la Biharkeresztes si  Puspokladany. Trebuie să plecăm la Budapesta, bun, dar acum fără fată?! Să i-o las curvei ăsteia ?! 
-Magdi (Magdolna) știi că așa a zis și unchiul tău. Că la Budapesta suntem mai în siguranță, acolo nu se fac ghetouri. Horty o să ne apere. Și că fata ar fi mai bine să aibă nume unguresc. Acum totul e pe numele ei. Mai încolo dacă vin românii, ne întoarcem înapoi; sau rămânem la Budapesta. Nu contează. Marika știi că ține la fată.  Eva trebuie să crească și să fie bine.  Pe ea trebuie s-o protejăm.
...........................................................................................................................................
 Era cenușie Oradea asta. Nu așa o ținea minte. Când era mică, clădirile aveau culori. Și oamenii. Acum totul era gri. Și puțea. Trenul cu care venise mirosea a urină, iar orașul; doamne, pe centru mirosea a motorină. A motorină și fier forjat.
 Nu l-a recunoscut pe Andras pe peron. N-avea cum. Trecuseră aproape 40 de ani de când l-a văzut ultima dată. Tot aici pe peron.
  -Kedvesem Eva. Draga mea Eva. S-au imbratișat și printre lacrimi își dă seama că era mai înaltă ca el acum.  
 -Mergem acasă și mâine mergem s-o vedem pe Marika ok ?
...........................................................................................................................................
 Treceau pe lângă morminte aflate de după un gard din plasă de sârmă.
-L-au ridicat în 43 sau 44 la 3-4 ani după ce s-a cedat Ardealul.
 -Și de ce nu l-au dat jos, Andras ?
- Nu l-au dat Evike. După ce au venit comuniștii i-au pus și sârmă ghimpată deasupra. Acum uite nu mai are nimeni grijă de morminte; io în afară de bătrânul Roland care are cheile și mai mătură sinagoga din când în când, nu mai  știu nici un evreu în viață...și am impresia că Roli bacsi( nenea Roli) nici nu-i foarte evreu. Mai curând neamț. Bine, sinagoga aia mare de pe malul Crișului, că din cealaltă Centrul de Legume-Fructe a făcut depozit de ambalaje.
-Nu știu ce are toată lumea cu noi, m-am întrebat de nenumărate ori Andras. Și ce norocoasă am fost cu voi. Dacă nu erați voi eu nu mai existam demult.
- Eva. Trebuie să-ți spun ceva.Îți spun acum cât nu am ajuns la mormântul lui Marika. Orice vei auzi în primul rând te rog să ne ierți, atât din partea mea cât și din partea lui Marika. Eu te-am iubit mult, și am ținut la tine și la ai tăi; Marika cred că în felul ei te-a iubit și ea. Dar ea nu a făcut totul....dezinteresat.
Știi...era foarte tânără. A crezut că lumea asta se rezumă la a avea. Cu orice preț. N-a ținut cont de nimeni și nimic. S-a folosit de toată lumea. De mine, de ai tăi, inclusiv de tine deși erai un copil. Și ți-a făcut mult rau Eva. Stiu ca-ți fac și eu rău acum la urma urmei, dar trebuie să știi. Și eu sunt bătrân și bolnav și nu știu cât mai trăiesc. Dar trebuie zic eu, să știi. Marika te-a adoptat... noi te-am adoptat atunci, pentru că Marikai îi spusese cineva din Gestapo că evreii urmeaza sa fie deportați și averile să le fie confiscate. Ea cu un ofițer SS au găsit prilejul să-i șantajeze și să-i fenteze pe ai tai. Prima dată i-au fentat să-și mute conturile, lichiditățile, intr-o bancă din Ungaria, apoi orice bun care poate fi transferat să-l ducă în Ungaria. De fabrica de aici si casele pe care le aveau ai tăi, urma vezi doamne să aibă grijă Marika, ca tutore legal al tău. Practic Eva, când ai tăi s-au urcat in tren și te-au lasat aici erau deja morți. În Budapesta cand s-au dat jos din tren ii aștepta Gestapo-ul anunțat de ticălosul ăsta de-aici. După ce-au plecat ai tăi, timp de jumatate de an Marika s-a chinuit să aducă inapoi tot. Tu erai una dintre cele mai bogate fetițe din Ardeal da pe ea o durea de nu știu ce covoare si mobilă duse in Ungaria. Am vazut-o aducand ea personal oale cu trenul. Și au sosit rușii. Ofițerul SS a dezertat. N-a fugit cu ai lui. Mare ghinion. Marika l-a denunțat în a doua săptamână de ocupație. Evident cu ocazia asta a cunoscut un ofițer rus. Ăsta i-a spus ca cel mai bine e să-și transfere averea în Ungaria sau mai departe, că de ceilalti nu știe, dar de Romania știe sigur ca rușii nu mai pleacă cel puțin 50 de ani de aici.  Așa că Marika s-a apucat iar să care la mobilă oale și covoare in Ungaria. Aici aproape de granită. Făcea două transporturi pe zi; nu aveai nevoie de nimic încă să treci granița atunci. Abia mai târziu s-au pus permisele de circulatie. Și atunci s-a speriat. M-a implorat să plecăm. N-am vrut. Știam că tatal tău conteaza pe mine și în privința ta și în privința firmei. Îl așteptam prost ce eram. Între timp a venit si sora mamei tale. Ea n-a stat la discuții cu Marika și te-a luat cu ea in Elvetia. Cu tine ne scriam știi ?!  Matușa ta ți-a recuperat inapoi cât a putut, da grosul l-au luat comuniștii oricum. Fabrica, casele de-aici si de pe cealaltă parte, hotelul de pe centru. Pe timpul ăla se facea pușcarie pentru două case darmite pentru o stradă. Apucase să vândă ceva și Marika inainte de naționalizare da prea puțin -casele n-aveau preț așa că s-a oprit. Înainte de-a muri mătușa ta a apucat să-mi spună câte ceva aflat de la soră-sa, mama ta. Mama ta i-a prins...pe tatăl tău și pe Marika. N-am crezut inițial dar mi-a dat îți spun niște detalii; parcă am revăzut vremurile și locurile. Și încet mi-am dat seama. S-a folosit de toți bărbații cu care a intrat în contact.Doar să pună mâna pe averea voastră. Ea știa clar că tatăl tău „fugind” spre Budapesta e pierdut. Prin neamț, îl fenta și îl manipula cum dorea. Inutil să-ți spun că Marika trăia și cu ofițerul neamț. Că planul practic a fost al lui. La rândul lui s-a îmbătat cu apă rece, că Marika îi va deveni soție și că evident va veni în căsnicie cu averea pe care Marika ți-o administra. Toamna, în 44, când ai lui s-au retras el a rămas ascuns de Marika. Pe stradă la noi, două case mai jos. În două săptămâni era în drum spre Siberia, prizonier, nemernicu. N-am mai auzit de el niciodată. Marika bănuiesc că a trăit și cu ofițerul sovietic cel care i-a dat sfaturi ce sa facă cu averea. Singurul de care n-a profitat am fost eu.  Deși la un moment dat am avut impresia că practic a rămas blocată in România; nu că de foarte mare drag nu m-a lăsat baltă când ziceam  io că-l aștept pe tatăl tău să pornim din nou firma. 
Nu știu dacă a fost fericită ...mulțumită cu ce a făcut. Te rog să mă crezi că eu n-am fost la curent cu ce punea la cale; dacă știam, aflam atunci, o loveam în cap deși am iubit-o ca pe ochii din cap.
Știu doar că a fost nemaipomenit de fericită în zilele astea de când ne-au ieșit actele de emigrare.  Știa că pleacă, scapă de aici. Și uite, Dumnezeu a lovit-o exact în dimineața în care trebuia să lăsăm...lase totul în urmă.