marți, 7 noiembrie 2017

La circ.

Intru şi eu spre sfârșit. Tipa, o bătrânică simpa, beată doar pe jumătate, îmi spune să intru în cort, de ce să stau în frig. Zic, mmbine, hai să. Înăuntru maxim 50 de spectatori evident copii cei mai mulți. Îmi caut fetele în semiobscuritatea chestiei. Le găsesc pe primu rând -de fapt cei mai mulți stăteau în primul rând- o nepoată plictisită, lungită în scaun, cealaltă în discuții cu o prietenă şi nevastă-mea, singura entuziasmată, cu gura pân la urechi şi bătând din palme. În momentu dat se producea un tip care urca 4 trepte pe monociclu. Îndemânatic, reuşeşte din a doua. Sus, stabileşte că nu-i cazu să şi coboare pe monociclu pt că noi ne-am convins deja că omu ştie, şi că ce mare chestie să cobori dacă ştii să urci. Aşa că aruncă monociclu cât colo şi sare de sus de pe trepte, cam 1m, 1m şi 20, cu mâinile larg desfăcute: Hop! Epic. Tipu care prinde moniciclu, fecioru mătuşii de la intrare pesemne- după mustață si aspectu etilic, se împiedică şi cade grămadă cu monociclu peste el. Publicu aplaudă frenetic crezând că momentu face parte din număr.
 Announceru- într-un frac mişto făcut parcă dintr-o pătură şi care-i vine cam câş, ne spune că urmează, după un lung turneu internațional, Fane şi Pirații din Caraibe. Care sunt două. Un pic golance şi care mătură cu o privire lucrativă şeptelu taurin din sală.
 Fane, 60 cu plus, în formă excelentă cu o simplă operație de ulcer doar, se întinde pe jos iar cele două fete se urcă pe rând pe stomacul lui. 
Contrar așteptărilor mele se ridică. Triumfător, îşi întinde brațele şi emite un Hop! ocazie cu care constatăm că dacă ne referim strict la dinți, Fane e corigent spre repetent. Fetele se dispun pe laterale şi se unduiesc lasciv care cum știu.
 Lumea aplaudă iar Fane modest şi că tot erau acolo din număru trecut, urcă şi el treptele tipului cu monociclu. Reuşeşte, şi de sus îşi aruncă iar pieile de pe brațe -am uitat să spun că era într-un fel de maiou cu găuri și sclipici- Hop!
 Lumina se estompează şi din umbră apare un tânăr îmbrăcat şi machiat ca Jack Sparrow. Ni se dau şi baloane de săpun din aer. Se aude o bufnitură. E Fane care se împiedică pe întuneric de trepți. Căuta de fapt sticla de spirt a lui Jack. Pentru că Jack e un îmblânzitor de foc! Ia câte un gât de alcool şi-l suflă peste două torțe luminând totul în jur. Feeric. Aplaudă toată lumea. La un moment dat announceru ne spune că atenție, Jack Sparrow va face o flacără până sus spre vârful cortului. Şi întradevăr pune amândouă torțele în fața gurii şi scuipă o flacără până aproape, aproape în tavanul cortului.
 Mă întorc şi văd că mătuşica uşor alcoolizată şi-a montat mesele pe care vinde chipsuri acadele și vată pe băț. Iau o pungă de cips -cât vă dau, 5 lei, bun. Faceți-mi şi două vată pe băț. Face. Cât vă dau, 5 lei, bun. Între timp seara se termină şi toți cei 15 artişti ai circului fac poza finală şi mulțumesc publicului. Se ridică şi lumea, iar o mamă vine la stand să cumpere o vată pe băț-cât face, 5 lei zice bătrâna. Oh, Doamne!

duminică, 25 iunie 2017

Povestea bancnotei.

M-am născut într-o marți. Eram legată împreună cu cele 100 de surori ale mele. Ne-au mai lăsat în depozit la „dospit” o zi, iar după aia a venit un camion după noi. Pe rampă, pe palet, am văzut prima dată lumina zilei. Lumina și aerul rece m-a înfiorat. Domnului care manipula paletul îi sună telefonul, și preț de-un minut am putut privi prin nailonul în care eram împachetate cerul, pomii...Mi-a plăcut.
După care, clac. Ne-a închis în dubă. Eram înfricoșate un pic. Atât?! Asta înseamnă viață? Ieși pe rampă un pic la aer și după aia gata, înapoi la întuneric? În prima zi, în depozit auzisem tot felul de povești. Se povestea de bancnote care n-au ieșit niciodată de-acolo. Ba câteva bătrâne care au prins și reforma monetară, povesteau că surori de-a lor au plecat dimineața din depozit și s-au întors după masa. Le prinsese denominarea pe drum. 
Dar nu. Pornim, ne mișcăm.  Emoționte și entuziasmate nu scoatem nicio vorbă. Ajungem într-un final la destinație. Oameni  în uniformă, înarmați, ne întimpină la ușa. Suntem descărcate și ajungem într-o cameră luminată cu multe fete tinere. Ce frumos miros, și ce degete fine, moi, au. Ne strâng tare unele de altele și ne leagă într-un pachet destul de mare cu sfoară. Suntem destinate unui automat de supermarket. Bun, nu e magazin de parfumuri dar nici piață de carne cum au pățit-o colegele noastre de 5. Se aud zvonuri că ele au cele mai mari șanse să vină înapoi cel mai iute, uzate înainte de termen, pline de grăsime și mirosind a ciolan afumat. 

sâmbătă, 17 iunie 2017

Eu şi Putin.


Se pare că Putin a fost în România înainte de a fi preşedinte o singură dată. Era colonel pe-atunci şi venise într-un program pilot al NATO ca reprezentat al Federației Ruse. Astfel, a ajuns şi la o unitate de pe malul Mării Negre, în vecinătate cu Bulgaria.
  Am urmărit câteva imagini (alb-negru şi fără sonor) şi la un moment dat îl văd, da, pe Putin mai tânăr cu 20-25 de ani, într-o uniformă de colonel al armatei Ruse. Era într-o sală, pe un scaun,  asista cum se verificau la un dispozitiv de ochit aptitudinile soldaților în tragerile cu armamentul din dotare. Urma un soldat echipat încă cu vechea căciulă de iarnă a armatei şi care semăna cu soldații sovietici din reportajele de război, când la un moment dat înmărmurit mă recunosc. Sunt eu, soldat acolo pe malu Mării Negre, e unitatea mea...cum am uitat??
Brusc îmi aduc aminte, țin minte "controlul" de la "Divizie" cu zeci de ofițeri de toate culorile şi națiile, şi îl țin minte şi pe ofițerul rus  din sala de mese unde se montase dispozitivul de ochire. Era scund, şi mai degrabă amabil, plăcut aşa blonduț, inofensiv. Țin minte că ofițerul care opera "scula" îşi tot agita mâna prin fața cătării şi arma părea că se mişcă odată cu mâna lui. Ăşa că "trăgeam" mai mult la nimereală, abia aşteptam să scap de acolo. Pe un ecran-pe care eu  nu-l vedeam, apărea "harta" loviturilor care era destul de bună, doar că la un moment dat apărea şi încheietura lu ăsta "lovită" cu un punct roşu. Putin observă situația şi amuzat îi atrage atenția asistentului. Acesta izbucneşte în râs iar eu întreb -cu destul tupeu- ce găsesc de râs. Şi Putin binevoitor îmi arată cu mâna pe peretele lateral mie, punctul roşu din mijlocul brațului care apare pe ecran. Şi ca să-mi cer scuze într-un fel, îmi împing căciula pe ceafă teribil de "ruşinat". Izbucnesc toți în râs. Tot publicul cu care urmăream pelicula, mai ales că recunoscusem că eu eram.
De fapt râdeam singur. În pat.
Visasem. Era un vis dar extrem de comic -atunci, acum nu chiar aşa.


Imagini pentru putin uniform