sâmbătă, 17 iunie 2017

Eu şi Putin.


Se pare că Putin a fost în România înainte de a fi preşedinte o singură dată. Era colonel pe-atunci şi venise într-un program pilot al NATO ca reprezentat al Federației Ruse. Astfel, a ajuns şi la o unitate de pe malul Mării Negre, în vecinătate cu Bulgaria.
  Am urmărit câteva imagini (alb-negru şi fără sonor) şi la un moment dat îl văd, da, pe Putin mai tânăr cu 20-25 de ani, într-o uniformă de colonel al armatei Ruse. Era într-o sală, pe un scaun,  asista cum se verificau la un dispozitiv de ochit aptitudinile soldaților în tragerile cu armamentul din dotare. Urma un soldat echipat încă cu vechea căciulă de iarnă a armatei şi care semăna cu soldații sovietici din reportajele de război, când la un moment dat înmărmurit mă recunosc. Sunt eu, soldat acolo pe malu Mării Negre, e unitatea mea...cum am uitat??
Brusc îmi aduc aminte, țin minte "controlul" de la "Divizie" cu zeci de ofițeri de toate culorile şi națiile, şi îl țin minte şi pe ofițerul rus  din sala de mese unde se montase dispozitivul de ochire. Era scund, şi mai degrabă amabil, plăcut aşa blonduț, inofensiv. Țin minte că ofițerul care opera "scula" îşi tot agita mâna prin fața cătării şi arma părea că se mişcă odată cu mâna lui. Ăşa că "trăgeam" mai mult la nimereală, abia aşteptam să scap de acolo. Pe un ecran-pe care eu  nu-l vedeam, apărea "harta" loviturilor care era destul de bună, doar că la un moment dat apărea şi încheietura lu ăsta "lovită" cu un punct roşu. Putin observă situația şi amuzat îi atrage atenția asistentului. Acesta izbucneşte în râs iar eu întreb -cu destul tupeu- ce găsesc de râs. Şi Putin binevoitor îmi arată cu mâna pe peretele lateral mie, punctul roşu din mijlocul brațului care apare pe ecran. Şi ca să-mi cer scuze într-un fel, îmi împing căciula pe ceafă teribil de "ruşinat". Izbucnesc toți în râs. Tot publicul cu care urmăream pelicula, mai ales că recunoscusem că eu eram.
De fapt râdeam singur. În pat.
Visasem. Era un vis dar extrem de comic -atunci, acum nu chiar aşa.


Imagini pentru putin uniform

luni, 23 martie 2015

Amintire cu Paula și Beyonce.


Ploua infernal cânta Paula Selling printre umbrele la Cluj.  Și cand colo...chiar asa.
O ploaie monotonă, imbecilă.  Plouă de trei ore în Cluj.  Mă da` nu se mai oprește ?!
Le-a zis cineva clujenilor că nu-i cazu` chiar astazi să ploo în halu` ăsta? Iese Paula. Intră oamenii lu` Beyonce. Măsoară apa. (de pe scenă)  Tratative. Vin alții cu prosoape. Ștergem. (adica ei, adica negrii)
Ies.
Asteptare, asteptare. 20 de minutele. Parfum.
Şi aşa suntem fleașcă.
Și intră. Fără bum bum, lumini, figuri.
Sclipește. Stralucește. Chiar are o rochie din lame. Argintie.
Stă dreaptă, ireal de frumoasă în mijlocu` scenei.
Rușinată, ploaia se retrage.
Nevastă-mea se semiîntoarce spre mine și discret, cu degetu` de fuckyou (al ei) îmi închide la loc mandibula numită și falcă, prin parțile locului.

    joi, 14 august 2014

    Cum funcționează Antena?

    Am trecut zilele astea pe la un vechi amic, fost coleg de muncă. Nu cu mâna goală; i-am luat o bere la pet. Tipu nu-i pretențios, și nici eu mână spartă. E pensionar „de boală” acum, adică e între două joburi sezoniere în Germania. Are un fel simplu și original să-și explice cotidianul cu un umor (de multe ori involuntar) atât brut cât și abrut. Deci stăm în curte la umbră cu o cafea eu, și el cu pahar minuscul de votcă și unul mai mare de bere. Un televizor pe Antena3 mai la înălțime, pus pe un raft furat dintr-un vestiar sau atelier al fostei noastre întreprinderi. Mai are încă numărul de inventar scris stângaci cu vopsea albă. (același stil îl puteți întâlni și pe Mac-urile sau Hp-urile dintr-o instituție publică). Televizorul e dat încet, practic nu se aude; noi discutăm de-ale noastre și totuși el mai aruncă câte un ochi la ce scrie pe scrol. Nu-l interesează ce vorbesc. Practic toată informația și-o ia din propoziția scrisă negru pe galben de la baza imaginii indiferent dacă bormașinează sau flexează ceva prin curte. 
    Deci așa funcționează...

     

    duminică, 10 august 2014

    Fir-ai al naibii Varane!

    Nu te dispreţuiesc pentru că eşti un ticălos fără scrupule, lacom şi rău. Un mincinos patologic şi un prefăcut înnăscut. Duplicitar, impostor şi vanitos. Numai tu ştii ce fel de profesor eşti şi unde ai predat . Convingerea mea fermă e că n-ai citit o carte întreagă niciodată. Te dispreţuiesc pentru că aşa simplu în gândire şi rudimentar, ai reușit să creezi o şcoală, un curent în felul de-a fi şi gândi al oamenilor. Oameni de condiţia lui Gâdea şi Badea, mediocri, simpli şi înceţi la minte şi cu greutăți evidente în a se exprima în propria limba, au tupeul şi aroganţa să-i ia la rost pe oameni de calibru lui Pleşu sau Horia Roman Parapievici. Mihăieş sau Tismăneanu. Dar şi oameni cu oarece educație, noterietate şi competenţe, regresează sau se prostituează moral fără jenă şi regrete. De asta te urăsc Varane, că ai reuşit să scoţi ce-i mai rău din oameni nu din postura de securist, torţionar al unei societăiţi schizoide culmea, ci din poziția de lider într-o societate liberă, guvernată de "liberul arbitru"!


     

    joi, 31 iulie 2014

    Ieri.

    Aseară la radio*, tot la Radioa Actualități, era o emisiune despre vegetarianism, filosofii orientale, ezoterism și alte chestii din astea foarte spirituale. Moderatorii, doi; un el și o ea plus un invitat care era pasămite specialist în cam toate domeniile de mai sus. Din Iași evident și de felul lui, profesor universitar. Discuția între cei trei, plus telefoane în direct... insipidă, subțire, la nivel de revistă glossy. Totuși telefonul de la final a meritat tot chinul celor 25-30 minute de discuții fade și total neinteresante pt. o minte sănătoasă.
    Sună un tip care cu o voce moale, pierită, se prezintă și ne spune că tocmai a călcat o căprioară cu mașina: i-a apărut brusc în față, n-a mai putut evita... o oroare... și dacă îl aude cineva care mănâncă carne...că el nu servește fiind vegetarian evident, și să meargă cineva deci, să o ia de-acolo dacă o vrea pentru consum propriu. Jur! Am crezut că-i un telefon la hohă, că tipii din studio se vor prinde și-i vor da praf. Aiurea. Încep să-i promită tot concursul, că iată, deși la ultimul telefon,  „radioascultătorii noștri” sunt siguri susțin ei, vor sări în ajutorul tânărului devastat. Tânărul distrus mulțumește, se bucură că a sunat la momentul oportun, la o emisiune „atât de specială” și mai vrea dacă se poate, să îl asigure dom profesor, că biata căprioară nu-i poartă ranchiună și că el de fapt nu are motive să se simtă cu conștința încărcată. Ceea ce profesorul și face. Îi dă asigurări că bietul animal nu-l învinovățește, (l-a și iertat deja-„poate ai observat în ochii ei atunci, în fracțiunea aia de secundă”) și să stea liniștit că sufletul căprioarei e deja liber și se zbenghuie fericit.

    * http://john-taine.blogspot.ro/2014/06/radio.html

    marți, 22 iulie 2014

    Piloții știau?

    În 1988 eram (ca soldat în termen) la Capul Midia la trageri AA. Antiaeriene. Acolo am văzut un KUB al armatei române, adus acolo pt. (primele?!) teste. Vreau să spun că KUB -ul fost precursorul BUK-ului.
    Am însă o dilemă. Știu că în momentul în care un avion trece pe deasupra ta, înainte de-al da jos îl identifici. După orar, curs-rută, formă-siluetă, și normal, semnale bine stabilite pe care avionul trebuie să ți le dea ca să nu cumva să-l dobori. Evident, acel avion e urmărit din momentul în care intră în spațiul aerian al unei tări și până iese de-o mie de ochi, urechi, și guri de tun. Ultima soluție(în caz că ei au luat masa pe codurile de răspuns și au pătat foaia) este să iei efectiv legătura cu piloții să se identifice (nu tu ca tunar, ci punctele-centrele de comandă).
    Curios- îs ce zic cutiile negre; dacă ajung evident în lumea liberă.

    KUB lângă o stație radiolocație.
     BUK , un KUB updatat.