joi, 28 martie 2013

Rada și Alexandra.

„ Numai Rada nu-l băga în seamă ba chiar își bătea joc de el. Grozav s-a mai întărâtat Zobar. Scrâșnea din dinți și se trăgea de mustață. Ochii lui erau mai întunecați decât o prăpastie și uneori străluceau atâta de te înfricoșai.
Este dintr-o poveste de Maxim Gorki, 4-5 pagini nu mai mult și descrie povestea de dragoste scurtă și pătimașă  încheiată printr-o dublă crimă, dintre Loiko Zobar, un țigan rebel „frumos atât la suflet cât și la arătare” și Rada, o țigăncușă oacheșă de o frumusețe răpitoare, dar nu mai puțin rebelă și independentă ca fire. 
Nuvela se cheamă „Makar Ciudra” și peste o sută de ani, Emil Loteanu o pune cu un deosebit farmec într-un film; Șatra.

Zilele astea în Dâmbovița noastră, Alexandra, o tânără și frumoasă țigancă, este împușcată de către iubitul ei român Marius, slujbaș în uniforma statului, care simțind că o pierde și neacceptând să o dea nimănui, îi curmă viața, după care la rându-i își ia zilele.
În lipsa lui Gorki, facebookul ne dezvăluie ultima declarație a îndrăgostitului pătimaș. "O săptamană, două, ca dupa aceea o să dispari din peisaj. Mai bine in pușcărie decat să profite altul de tine.”
Nu știu alte asemănări între cele două povești de dragoste... la un moment dat unchiul băiatului Ion Cârstea declară "Nu ne dorim scandal, nimic, decat să respecte măcar acum in ultimul moment, să-l respecte pe copil, pentru că asta a fost o poveste de dragoste intre ei".
Știu că la fel cum Rada are parte de nemurire prin ineditul, farmecul poveștii ei, beneficiind evident de condeiul lui Maxim Gorki, tot așa mi se pare normal să aibă și Alexandra dreptul la un pic de nemurire, măcar prin gestul tatălui ei de-a dărui câte ceva din Alexandra altor oameni.