joi, 19 iulie 2012

Locuința mea de vară e la țară.

Notă introductivă: am observat că oamenii care n-au citit o carte în viața lor sau n-au fost la un spectacol în viața lor, fug de citadin și de „stresul” din orașele mari. Care stres măi oameni, că voi exact ce faceți la munte-ieșiri la iarbă verde, faceți și în oraș. Stați la taclale cu vecinii de pătură-cabană, respectiv de băncuță- trepte la bloc. Cu nelipsitul pet de bere și troaca de semințe prăjite.(mă rog, prăji)


Deci nu locuința mea. A lu vară-mea. Vară-mea americanca care a lipsit din țară vreo 10 ani -cu intermitențe, Și nu e casă, e cabană. Care e de fapt în construcție.
Deci ajungem în sat și parchez între două căruțe cu cauciucuri în fața magainului sătesc. Nu știu de ce nu s-a „alimentat”- aprovizionat din oraș și a ales să-și facă cumpărăturile în satul de la munte. Bătrâneii, propietarii de atelaje...cam beți. Beau bere și râd împreună cu niște nane(babe) la botu calului. Intrăm în magazin. Mărișor și bine aprovizionat. Pufuleți, pufarin, conserve... conserve, biscuiți, cuie și două doze de ceva bere. Într-un frigider stins, care nu e băgat în priză evident. Am intrat doar din politețe față de vară-mea și stau aproape de casa de marcat, sculă deasemenea inutilă, deoarece oricum nimeni n-o folosește și care peste tastatură are o dantelă mișto ca să nu facă notă discordantă cu ambientu. La casă vine o muiere care avea în mână o pungă de „zacăr”. Exact așa scria pe pungă. Zacăr! Bănuiesc că cineva de prin zonă împachetează zahăr la pungi de plastic și când a tipărit pungile a scris zahăr așa cum se spune prin zonă.
Ies în parcare unde au mai venit o căruță, două biciclete și un beamveu de Spania. Mă bag în mașină pornesc motorul, aerul condiționat și radio... dar canci, nu prinde nimic. Într-un timp iese și vără-mea cu shopingul. Mergem mai departe. Nu-i așa mare aglomerație ca la oraș. E zi de piață (târg) așa că nimerim într-o învălmășeală de căruțe, dube și dacii cu remorcă. Atât doar că faza asta nu se petrece pe un drum asfaltat și reglementat de semnalizări. Nu. Se realizează pe un drum desfundat, plin de gropi și cuie de potcoave picate prin praful drumului. Iar prioritatea e la mica înțelegere. În ziua aia am învățat că căruțele au întotdeauna prioritate. Mai ales dacă ai norocul să dai peste un cal mai beat ca stăpânul. Ca un flashback vreau să vă spun că acolo în parcarea mall-ului din sat, practic bătrâneii beau bere dimpreună cu caii. Le dădeau și la cai să lipăie din halbe șugubeții.

joi, 12 iulie 2012

Poporul român.

Ani de zile elevii sunt învățați în școală despre calitățile și meritele poporului român.
Eu de exemplu la bac am avut (unul dintre subiecte) „evocați figura luminoasă a țăranului român în literatura studiată”.
Astăzi vreau și eu să evoc amabilitatea, bunătatea și căldura sufletului simplu.
Merg pe trotuar. La un moment dat dau peste un tip spre 60 de ani tolănit pe jos. Ora e cam 9 juma dimineață. Mă aplec și pun mâna pe el.
- Ești bolnav sau băut ? Franc se întoarce spre mine și zice „am beut un pic”. 
-Vă simțiți bine, chem salvarea?! insist
-Nu fătu-meu. Și bunicu mai bea începe să-mi povestetască. 
Nu mai stau și plec mai departe. Când mă întorc (10 minuțele maxim) tipul tot acolo, iar de la balconul  primului etaj, o familie vorbea cu o familie de la alt etaj, alt balcon..să vedem îi e rău sau e băut ?   
Spun să mă audă. 
-E băut zic nu-i este rău.
-Poftim ? mă întreabă dezamăgit tipul de la primul etaj.
-E băut zic și mă pregătesc să-i spun că am trecut adineaori pe lângă el.
-Da de unde știi, ai băut împreună cu el ? mă întreabă hipopotamul în maieu.   

joi, 5 iulie 2012

Mona Lisa

I'm the hand up Mona Lisa's skirt.
Sunt mâna de sub rochia lui Monalisa del Gioconda.
Știi că surâdea... Bun. De ce?! 
 Nu, n-avea gingivită.
 Eram lângă ea și mă jucam cu indexu în troșcoleta ei. 
Și atenție: bărba-su era de cealaltă parte, o ținea de mână.
Adică sesizezi ? El nu-mi vedea mâna.


miercuri, 4 iulie 2012

Nunta

Mă scotea din sărite și o scotea și pe ea.
- Lasă dracului telefonul ăla în pace!
El execută. Telefonul cu pricina, de mărimea unei cărți poștale vechi abia-i intra în buzunarul de la pantaloni. Îl bagă ușor totuși. Șușotesc ceva. Ea zâmbește . E tânără, are dinți frumoși și ochi migdalați. Seamănă cu mă-sa dar o versiune dulce, plăcută. Măsa-i  o țărancă proastă. Cu ta-su-s ceva rudă. Cu el nu seamănă deloc. Poate nici nu-i a lui (nu m-aș mira).
Și băiatul e frumușel. Și încurcat. Stângaci. Are părul dat pe spate cam ca-n anii 50. Parcă-i Lucrețiu Pătrășcanu. Sau Elvis. Discuția ajunge într-un impas probabil, pentru că tipul bagă înapoi mâna în buzunar și-și scoate scula. Ea se uită disperată spre mine. Zic.
- Mă și nici nu-i poți trage una cu telefonul în cap. Deși mare și  lătoc ca o cărămidă pariez că n-are nici 100 de grame. Și cu tehnica asta parcă văd că-i elastic și moale ca o brânză. 
Nu zice și nu schițează nimic. E clar. Proastă ca mă-sa.
Bine, poate era și speriată; nu știu dacă știa foarte bine cine sunt, n-am vorbit în viața mea cu ea, și uite acum când îi spun câteva vorbe o îndemn să-și trăsnească boyfriendu cu telefonu în cap.