Stăteam cu Mihai mai retrași de clasă într-un fel de gol în mulțimea adunată și ca deobicei făceam bancuri și hohă pe seama celor din jur. Mai aplaudam din când în când. În spate, pe bordura trotuarului, niște gâște de la fabrica de lapte, muncitoare de la bandă; le cunoșteam din practică. Alea, cu un aer șmecheresc scandau tare din toți plămânii: CEAUȘESCU ȘI POPORU CEAUȘESCU ȘI POPORU și CEAUȘESCU PECERE CEUȘESCU PECERE . Ce ne frapa pe noi e că știau perfect când să schimbe „versul”-lozinca. Cum de nu se încurcau ?! Mai apoi ne-am dat seama că în fiecare grup erau 2-3 care aveau niște foi în mână pe care era trecută succesiunea scandărilor. Le urmăreau cu degetul sau alții cu creionu.
La un moment dat din mulțimea din fața noastră iese brusc un tip mărunțel cu ochelari fumurii și pălărie. Era Popa, directorul nostru de la care luasem o palmă în prima săptămână de liceu că nu culegeam destul de rapid mere în timpul practicii agricole de toamnă. De data asta m-am tras și l-a prins pe Mihai. Și n-a dat cu palma, a dat cu pumnul; la ficat. De ce paștele mă-tii nu strigi Trăiască?
Mama lui Mihai(erou de război și comunist ilegalist) murise demult, la nașterea lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu