luni, 31 octombrie 2011

Miting

Am fost ultimul din oraș care a pus piciorul în tren. Curioasă imagine mi-am zis și atunci. Să vezi un tren lung lung cum niciodată n-ai văzut și să-ți dai seama că tot orașul tău e în el și pleacă undeva. Iar tu să pui piciorul pe scară în ultimul moment și să ai conștința că doar tu din tot orașul te mai poți încă răzgândi, poți să rămâi. Nț. Nu se putea. Îți scădea nota la purtare.
Era dimineață ora...5 cred. Eram îmbrăcați regulamentar, uniformă de școală -costum pantofi, cămașă, cravată. Am ajuns în reședința de județ Și acolo a început nebunia. Parcă tot județul s-a mutat în orașul ăla. O mare de elevi, pioneri, șoimi, cămăși albe, gărzi patriotice, salopete noi nouțe. Se formează coloanele care pleacă către centru; gara fiind destul de departe de orașul propiu zis. Pe drum pe marginea șoselei, camioane pline de steaguri tricolore sau roșii ale partidului, pancarde cu lozinci și tablouri ale tovarășului și tovarășei. Ne vine rândul să ne oprim și noi la un camion. În el un tip cunoscut de la liceu-ceva gestionar de la magazii. Soarele se ridicase deja pe cer și mă gândesc să iau o pancardă de-aia de pânză pe un chenar de brad mișto, cu care să mă apăr de soare. Catastrofă. Mi se votează scurt un tablou cu tovarășul pentru că sunt băiat și suntem puțini. Tabloul cam de 2 metri pătrați, cu sticlă deasupra!!! cântărește o tonă. Așa că descheie-te la veston gagiule ia-l ușor pe umăr și follow the coloana. Mai rețin că am ajuns în centru știu că sufeream crunt de sete -era vară spre sfârșitul anului școlar, evident nimic deschis și nici o cișmea în orașul ăla fad socialist. Se auzeau zvonuri că se vinde bere sau sucuri în spatele blocurilor- lumea se bulucea intr-acolo...evident cioace de doi lei ale unor șmecheri care se plictiseau și ei la urma urmei. Are loc mitingul într-un final, nu se auzea până la noi în spate, dar noi eram acolo nu să-l auzim ci să-l adulăm. Mihai scapă brusc de foame după ce incasează un pumn în ficat de la ciobanul de directorul nostru..pentru că-și borăște tot sucul gastric; într-un fel mi-e ciudă umpic pe el. Se termină mitingul și mulțimea incepe să părăsească piața. Dar nu mai sunt coloane, rânduri frumos aliniate. E o debandadă acum. Astfel incât profit și eu cu mihai și ne descotorosim de tovarășul și tovarășa. Pe un stâlp, rezemați frumos. Oricum din centru până la gară era un imens abandon de pancarte tablouri..și ajungem la gară, ne urcăm în tren. Stăm. Ne este sete și foame dar nu realizam atunci, că aveam fete. Cică trenul nu pleacă până la 6 seara. Încep raționamentele „practicilor”. Păi până atunci suntem acasă pe jos. Ce mișto, adică să facem 25 de kilometri pe jos pe asfalt în uniformă și pantofi. În definitiv de ce nu, râd fetele ca proastele și noi trebuie să le urmăm. Așa că o luam fain frumos pe jos. Și pornim. Nu mai țin minte câți am fost. 5-6 parcă. Fiecare ne gândeam că e imposibil să nu întâlnim vreun cunoscut cu mașina care să ne ia. N-a fost cazu. Pe șoseaua care lega cele două orașe era un șir de grupulețe și câte-o mașină sau camion mai pescuia de pe ici de pe colo. Am ajuns intr-un final în oraș cu fetele de mult descălțate, roșii și cu gura până la urechi.