miercuri, 23 ianuarie 2013

Spitalul 9.

Uf, am ajuns. N-am prea avut probleme la poartă. Am fost inspirat să vin mai de dimineață; portarii încă nu sunt atât de beți, ca atare deschid porțile mari grele, corect. Spre interior, nu înspre exterior. Deci scap cu mașina neavariată. Eram în spitalul de psihiatrie, pe aleile întortochiate și înguste care duc la „birăuri”. Trebuie să fii atent, deoarece aleile au gard viu-lemn câinesc, de-o parte și de alta a aleii, și e atât de înalt și stufos încât riști să calci vreun bolnav ieșit la aer,  în scaunul cu rotile. Sunt trei parcă de genul ăsta în tot spitalul, deci îi numeri ușor. Un ungur fără un picior, bătrior și  ursuz, care te înjură de mamă în loc de bună ziua. Mai este un sălăjean tânăr. N-are niciun picior dar e vesel mai tot timpul și binevoitor. Atât de binevoitor încât la un moment dat mi-a arătat cum face el pipi dintr-o țeavă de pix intr-un borcan de iaurt de-ăla vechi. De unu uite nu-mi aduc aminte. În fine.
Ajung în curtea interioară a spitalului. O căruță cu roți de cauciuc de când aprovizionarea se făcea hipo, ruginește în pace și onor într-un colț. Încă câteva lăzi de ambalaje goale, burieni, în alt colț, cam ăsta e decoru.
Mă așteaptă Lucreția. Dșra, era îmbrăcată după ultimul răcnet din sătucul ei de munte. Pulover albastru pe gât, cercei lungi din oțel oxidat (chestie de altitudine) și violet de pleope mișto.
- Ați venit umpic cam repede. Bolnavii sunt încă la baie, nici n-au mâncat.
-Nu-i nicio problemă dșră Lucreția. Mă duc pe sus să văz ce și cum...trece timpul.
Mă invită la o cafea la ea în birău, da nu mă duc. Are de lucru știu, și o încurc. Odată am stat la o cafea la ea în birou și ea avea de adunat trei cifre. I-a luat o juma de oră după care a  renunțat. În definitiv nu e urgent, și fiind vară-ziua lungă, are tot timpul acasă după ce bagă găinile în coteț să-și termine fișele de magazie de peste an. Drept pentru care și-a scos tacticoasă macrameul la care lucra de fapt; și-l palmase totuși pentru orice eventualitate sub biro. Era nemăritată..zestrea, am înțeles-o.
Ies în curte și îmi aprind o țigară. Într-o secundă sunt înconjurat de 4-5 bolnavi.
-Șefu îmi dai și mie una. Îi știu, de mai multă vreme. Câtorva le dau, că mi-s simpatici. Ăsta de exemplu stătea la Zalău la fra-su în garsonieră care era plecat la muncă în Spania. Se plictisea într-o dimineață, a dat foc garsonierei (dacă fra-su tot nu dădea pe-acasă?!) și a plecat în oraș. L-au prins când venea înapoi iar garsoniera mai fumega încă.
De ce a dat foc?! Că doamne fute-l pe Vasile dacă pe el nu-l interesează casa...?
De ce a fugit de-acasă?! N-am fugit. Da era luată apa și am plecat în oraș să-mi cumpăr apă minerală.