Am trecut zilele astea pe la un vechi amic, fost coleg de muncă. Nu cu mâna goală; i-am luat o bere la pet. Tipu nu-i pretențios, și nici eu mână spartă. E pensionar „de boală” acum, adică e între două joburi sezoniere în Germania. Are un fel simplu și original să-și explice cotidianul cu un umor (de multe ori involuntar) atât brut cât și abrut. Deci stăm în curte la umbră cu o cafea eu, și el cu pahar minuscul de votcă și unul mai mare de bere. Un televizor pe Antena3 mai la înălțime, pus pe un raft furat dintr-un vestiar sau atelier al fostei noastre întreprinderi. Mai are încă numărul de inventar scris stângaci cu vopsea albă. (același stil îl puteți întâlni și pe Mac-urile sau Hp-urile dintr-o instituție publică). Televizorul e dat încet, practic nu se aude; noi discutăm de-ale noastre și totuși el mai aruncă câte un ochi la ce scrie pe scrol. Nu-l interesează ce vorbesc. Practic toată informația și-o ia din propoziția scrisă negru pe galben de la baza imaginii indiferent dacă bormașinează sau flexează ceva prin curte.
Deci așa funcționează...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu